În pragul Sărbătorilor de iarnă, pe 8 decembrie, elevii de la Cursul "Să vorbim corect româneşte" din Aprilia au susţinut un spectacol de cântece şi tradiţii de Crăciun, sub îndrumarea doamnei profesoare Ileana Lucia Pop.
Au fost interpretate urături, poezii şi datini de Sărbători, iar la sfârşit tinerii artişti, cu vârsta cuprinsă între 5 şi 18 ani, i-au colindat pe cei circa 45 de oaspeţi prezenţi.
Autorităţile locale au fost reprezentate de consiliera pentru probleme sociale de la Primăria din Aprilia, Eva Torselli. Din partea Asociaţiei "Spirit Românesc" a participat coordonatorul local, doamna Niculina Danaila.
"Am fost bucuroasă că spectacolul s-a bucurat de susţinere şi apreciere. La serbare au participat şi elevii mei de la Institutul IIS Rosselli, iar părinţii lor s-au implicat activ în organizarea evenimentului", a declarat profesoare Ileana Lucia Pop.
Vorbim corect româneşte!
lunedì 25 dicembre 2017
Sărbătoarea Naşterii Domnului la Parohia "Sf. Ilie Tesviteanul" din Rignano Flaminio
Asociaţia "Spirit Românesc" Onlus, împreună cu elevii cursului "Să vorbim corect româneşte" au participat, pe 24 decembrie, la Sărbătoarea Naşterii Domnului care s-a desfăşurat la Schitul Ilie Tesviteanul din localitatea Rignano Flaminio.
Îndrumaţi de doamna profesoară Nina Toma, copiii, îmbrăcaţi în straie populare de sărbătoare, au susţinut un spectacol de cântece şi datini de Crăciun, sub privirile emoţionate ale părinţilor şi enoriaşilor.
Din partea Asociaţiei "Spirit Românesc" a fost prezentă coordonatorul de proiect şi preşedintele organizaţiei, Dana Mihalache.
Îndrumaţi de doamna profesoară Nina Toma, copiii, îmbrăcaţi în straie populare de sărbătoare, au susţinut un spectacol de cântece şi datini de Crăciun, sub privirile emoţionate ale părinţilor şi enoriaşilor.
Din partea Asociaţiei "Spirit Românesc" a fost prezentă coordonatorul de proiect şi preşedintele organizaţiei, Dana Mihalache.
mercoledì 22 novembre 2017
Cursul de limbă română în Lazio, un succes
ROMA 23/11/2017 Continuă cu succes cursul de limba, cultura şi civilizaţie română organizat de Asociaţia Spirit Românesc în cinci din localităţile din regiunea Lazio: Aprilia, Rieti, Morlupo, Latina si Rignano Flaminio.
Doamnele profesoare, împreună cu grupurile de copii, pregătesc şi un spectacol de final de curs, care va fi organizat în preajma sărbătorilor de iarnă.
De asemenea, copiii din Rieti, Morlupo, Aprilia, Rignano şi Latina participă la Concursul de desene "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie", organizat cu ocazia Zilei Naţionale.
Doamnele profesoare, împreună cu grupurile de copii, pregătesc şi un spectacol de final de curs, care va fi organizat în preajma sărbătorilor de iarnă.
De asemenea, copiii din Rieti, Morlupo, Aprilia, Rignano şi Latina participă la Concursul de desene "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie", organizat cu ocazia Zilei Naţionale.
Ziua României/ Concurs de desene şi mesaje pentru copiii din Lazio
COMUNICAT DE PRESĂ 22/11/2017 ROMA
Cu ocazia Zilei Naţionale, sărbătorită pe 1 decembrie, Asociaţia "Spirit Românesc Onlus" îi invită toţi copiii din regiunea Lazio şi nu numai să trimită desene şi mesaje adresate României.
Desenele, mesajele sau poeziile pot fi timise pe adresa de mail a Asociatiei: segreteria@spiritromanesc.it
Concursul este organizat în cadrul Cursului de limbă română finanţat de Ministerul Românilor de Pretutindeni prin care Asociaţia Spirit românesc desfăşoară activităţi de predare a limbii, culturii şi civilizaţiei româneşti în cinci localităţi din Lazio: Rieti Aprilia, Latina, Morlupo şi Rignano Flaminio.
Data limită de trimitere: 30 noiembrie 2017
Din juriu fac parte membri din Asociaţia Spirit Românesc şi profesori de limba română.
Câştigătorii vor primi ca premii cărţi oferite de Asociaţia Spirit Românesc.
Cu ocazia Zilei Naţionale, sărbătorită pe 1 decembrie, Asociaţia "Spirit Românesc Onlus" îi invită toţi copiii din regiunea Lazio şi nu numai să trimită desene şi mesaje adresate României.
Desenele, mesajele sau poeziile pot fi timise pe adresa de mail a Asociatiei: segreteria@spiritromanesc.it
Concursul este organizat în cadrul Cursului de limbă română finanţat de Ministerul Românilor de Pretutindeni prin care Asociaţia Spirit românesc desfăşoară activităţi de predare a limbii, culturii şi civilizaţiei româneşti în cinci localităţi din Lazio: Rieti Aprilia, Latina, Morlupo şi Rignano Flaminio.
Data limită de trimitere: 30 noiembrie 2017
Din juriu fac parte membri din Asociaţia Spirit Românesc şi profesori de limba română.
Câştigătorii vor primi ca premii cărţi oferite de Asociaţia Spirit Românesc.
sabato 7 ottobre 2017
Curs gratuit de limba română pentru copiii români din Rignano şi Civita Castellana
Asociaţia Spirit
Românesc Onlus promovează proiectul finanţat de Ministerul pentru Românii de pretutindeni şi realizat sub patronajul Ambasadei României în Italia - Roma
“Să vorbim corect româneşte!”
Proiectul “Să vorbim corect româneşte!”,
demarat de Asociaţia Spirit Românesc Onlus în colaborare cu Ministerul Românilor
de Pretutindeni, se adreseaza tuturor copiilor de naţionalitate română şi are
ca principal obiectiv însuşirea noţiunilor de limbă, comunicare, literatură şi
cultură românească, în vederea întăririi stimei de sine, a abilităţilor de
comunicare şi socializare.
Cursul este GRATUIT, orele de curs se vor susţine
SÂMBĂTA la Parohia Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul din str. Flaminia km 45.200,
localitatea Civita Castellana – Zona Pian Paradiso.
Proiectul se va
desfăşura în perioada octombrie-decembrie 2017, iar beneficiarii vor fi
împărţiţi în trei grupe: grupa I (clasele I-V), grupa a IIa (clasele VI-VIII),
grupa a IIIa (liceu).
Cursul este predat de profesori de limbă română acreditați.
Cursul cuprinde elemente de:
- Limbă şi Literatura Română;
- Istoria Poporului Român;
- Geografia României;
- Tradiţii şi obiceiuri româneşti.
Proiectul “Sa vorbim corect româneşte” se va finaliza cu un
spectacol educativ-cultural şi un simpozion de prezentare a rezultatelor
obţinute, în care vor fi implicaţi atât părinţii copiilor care au participat la
curs, cât şi membrii comunităţii româneşti din Civita Castellana , Rignano
Flaminio si zonele limitrofe.
Pentru mai multe informaţii şi înscrieri puteţi contacta: Prof. curs Toma Nina-tel. 328/7257469 sau Părintele Ştefan tel.328/9107918
lunedì 2 ottobre 2017
Curs gratuit de limba română pentru copii şi tineri la LATINA
Proiectul se va desfăşura la LATINA în perioada octombrie-decembrie
2017, iar beneficiarii vor fi împărţiţi în trei grupe: grupa I (clasele
I-V), grupa a IIa (clasele VI-VIII), grupa a IIIa (liceu).
LOCAŢIA:
LOCAŢIA:
Sediul Agenției de Formare Profesională ENADIL, Centrul Comercial
Latina Fiori, Torre 5, et. 4, în format de 4 ore pe săptămână.
Marți de la ora
15:00 la ora 17:00 şi Joi de la
ora 15:00 la ora 17:00.
Cursul este predat de profesori de limbă română
acreditați.
Cursul cuprinde elemente de:
- Limbă şi
Literatura Română;
- Istoria
Poporului Român;
- Geografia
României;
- Tradiţii şi
obiceiuri româneşti.
Proiectul
“Sa vorbim corect româneşte” se va finaliza cu un spectacol educativ-cultural
şi un simpozion de prezentare a rezultatelor obţinute în care vor fi implicaţi
atât părinţii copiilor care au participat la curs cât şi membrii comunităţii
româneşti din Latina.
Pentru mai multe informaţii şi înscrieri puteţi suna la numărul de telefon 3889515114, Prof. Cătălina Eugenia Bîrdea sau Referent local asociatia “Spirit Romanesc”, Cotoi Teodora P., mobil 3471637277.
Pentru mai multe informaţii şi înscrieri puteţi suna la numărul de telefon 3889515114, Prof. Cătălina Eugenia Bîrdea sau Referent local asociatia “Spirit Romanesc”, Cotoi Teodora P., mobil 3471637277.
Activate cursuri de limbă română gratuite la Rignano Flaminio, Morlupo şi Latina
A fost
inaugurat proiectul „Să vorbim corect româneşte” la Rignano Flaminio, Morlupo
şi Latina
Preşedinta Asociaţiei Spirit Românesc Onlus, Dana Mihalache,
a prezentat publicului continuitatea celor două proiecte şi obiectivele
cursurilor de limba română. Nina Toma şi Elena Enciu sunt cele două
profesoare care vor susţine cursul la Rignano Flaminio şi la Morlupo.
Ele au primit din partea oganizatorilor materiale didactice – manuale de limba
română – oferite de Minister.
COMUNICAT DE PRESĂ
ROMA, 2/10/2017 - Ieri, duminică, 1 octombrie 2017, a avut loc la Rignano
Flaminio, lângă Roma, inaugurarea
proiectului „Să vorbim
corect româneşte”, realizat cu sprijinul Ministerului pentru Românii de
pretutindeni de către Asociaţia “Spirit
Românesc ONLUS”.
Inaugurarea a avut loc cu prilejul sărbătoririi începerii
anului şcolar în parohia ortodoxă “Sf. Ilie Tesviteanul” din Civita Castellana,
marcată printr-o slujbă religioasă şi un spectacol de tradiţii, la care au participat peste 200 de persoane,
majoritatea familii cu copii din yona de nord a Romei şi localităţile
limitrofe. Evenimentul a marcat sfârşitul unui alt proiect de succes realizat
la schitul Sf. Ilie Tesviteanul de Asociaţia Spirit Românesc şi sprijinit de
MRP, şi anume ”Școala de vară - Armonizarea identității românești la contextul
europenizării”.
DETALII CURS LIMBA ROMÂNĂ LA LATINA
DETALII CURS LIMBA ROMÂNĂ LA LATINA
Au fost prezenţi la festivitate reprezentanţi ai Ambasadei
României în Italia, instituţie care a acordat patronajul său proiectului,
membri ai asociaţiilor de români şi oaspeţi italieni.
![](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgMqtBhVHIb41WYI2Rm7NXnrnJRhEB6zIVPP4ILpgu3i5tGKWRyXG3nWsgW9zNQ64rnhJumco63DdVoOht-YBM5mjMlnzmjteIwZUzkJYAv8kGKNpq-RlYhMa5lLQ19hli7skD9Hzu_WAQ/s320/IMG_20171001_142145.jpg)
Concomitent cu
lansarea oficială a proiectului la Rignano Flaminio şi Morlupo, a avut loc şi
prezentarea cursurilor de limba română la Latina, membrilor comunităţii
ortodoxe din parohia din localitate. La Latina, cursul va fi susţinut de
prof. Cătălina Eugenia Bîrdea.
Cursurile sunt
gratuite, se desfăşoară în perioada octombrie – decembrie 2017 şi sunt deschise copiilor români de toate
vârstele. Detalii cu privire la localităţile unde se va desfăşura cursul de
limba română, programul şi tematica orelor se pot găsi pe blogul proiectului:
www.savorbimcorect.blogspot.it
Acest proiect este realizat cu
sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni
sabato 30 settembre 2017
Cursuri de limba română la Rignano Flaminio si Morlupo
Comunicat de presă: Inaugurarea proiectului „Să
vorbim corect româneşte” la Rignano Flaminio şi Morlupo
Asociaţia
„Spirit românesc” Onlus anunţă începerea proiectului „Să vorbim corect
româneşte” în două localităţi din regiunea Lazio: Rignano Flaminio şi
Morlupo. În cadrul proiectelor vor fi organizate cursuri de limba română
susţinute de profesori de limba română înscrişi în programul „LCCR”: Niculina
Toma, profesor la Rignano Flaminio şi Elena Enciu, profesor la Morlupo. În
următoarele săptămâni, cursurile vor fi activate şi în următoarele localităţi: Aprilia,
Latina şi Rieti.
Inaugurarea
cursului de limba română va avea loc în cadrul unei ceremonii oficiale dedicate
începerii anului şcolar, organizată la Parohia Sf. Ilie Tesviteanul din
Rignano Flaminio duminică, 1 octombrie 2017, începând cu ora 10:00. Cu
această ocazie, Asociaţia „Spirit românesc” va prezenta familiilor de români
prezente la eveniment detalii legate de desfăşurarea cursului. Profesorii de
limba română prezenţi vor da detalii cu privire la programul de studii şi
repartizarea grupelor.
Ambasada
României la Roma susţine
proiectul „Să vorbim corect româneşte” şi a decis acordarea patronajului,
transmiţând „felicitări şi succes organizatorilor”:
Proiectul „Să
vorbim corect româneşte!” îşi
propune să să faciliteze copiilor români din Diaspora însuşirea elementelor de
limbă, comunicare şi literatură tocmai
în vederea întăririi stimei de sine şi a abilităţilor de comunicare şi
socializare.
Conceput
dintr-o parte de limba şi comunicare, o parte literatură şi o parte
transdisciplinară (istorie-geografie, folclor) acest proiect va releva dinamica
structurilor gramaticale în limba actuală, urmărind schimbările survenite în
variate domenii: fonologie, lexicologie, morfologie, sintaxa, semantică, stilistică,
elemente de pragmatică, de ortografie,
ortoepie şi punctuaţie.
Activităţile
propuse vor urmări în primul rând abilităţile de comunicare şi argumentare ale
copiilor, motiv pentru care este imperios necesar a ne raporta continuu la
valorile istoriei, literaturii, ştiinţei şi artei româneşti.
Planul de acţiune include
mediatizarea proiectului şi identificarea beneficiarilor, implementarea activităţilor,
monitorizare şi evaluare, un spectacol educativ cultural şi un simpozion de
prezentare a rezultatelor obţinute.
Acest proiect este realizat cu
sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni
giovedì 28 settembre 2017
Proiectul este susţinut de Ambasada României în Italia
lunedì 18 settembre 2017
Despre proiectul nostru
Proiectul „Să
vorbim corect româneşte!” îşi propune să
să faciliteze copiilor români din Diaspora însuşirea elementelor de limbă,
comunicare şi literatură tocmai în
vederea întăririi stimei de sine şi a abilităţilor de comunicare şi
socializare.
Proiectul „Să
vorbim corect româneşte!” este o
alternativă de însuşire corectă şi de utilizare a normei literare în formarea
competenţei de exprimare corectă şi nuanţată, orală şi scrisă, precum şi o
modalitate de aplicare a achiziţiilor de stilistică, de lexicologie şi istorie
a limbii în studiul literaturii.
Conceput dintr-o parte de limba şi comunicare,
o parte literatură şi o parte transdisciplinară (istorie-geografie, folclor)
acest proiect va releva dinamica structurilor gramaticale în limba actuală,
urmărind schimbările survenite în variate domenii: fonologie, lexicologie,
morfologie, sintaxa, semantică, stilistică, elemente de pragmatică, de ortografie, ortoepie şi punctuaţie.
Activităţile propuse vor urmări în primul rând abilităţile de comunicare şi
argumentare ale copiilor, motiv pentru care este imperios necesar a ne raporta
continuu la valorile istoriei, literaturii, ştiinţei şi artei româneşti.
Planul de acţiune
include mediatizarea proiectului şi identificarea beneficiarilor, implementarea
activităţilor, monitorizare şi evaluare, un spectacol educativ cultural şi un
simpozion de prezentare a rezultatelor obţinute.
Asociaţia Spirit
Românesc îşi propune să demareze o campanie de promovarea a limbii române în
cadrul şcolilor si liceelor din Latina, Pomezia şi Rietti, regiuni selectate
pentru implementarea proiectului.
Concret, vom merge la şcoli şi licee cu propuneri prezentate într-o manieră integrată şi colaborativă, prin care vom
îmbina armonios cursurile de Limba, cultură şi civilizaţie românească cu
activităţile derulate de asociaţie.
Acest proiect este realizat cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni
Conţinutul acestui site nu reprezintă poziţia oficială a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni
Acest proiect este realizat cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni
Conţinutul acestui site nu reprezintă poziţia oficială a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni
Iscriviti a:
Post (Atom)
VIDEO: Spectacol de Crăciun la Aprilia, în prezenţa autorităţilor
În pragul Sărbătorilor de iarnă, pe 8 decembrie, elevii de la Cursul "Să vorbim corect româneşte" din Aprilia au susţinut un sp...
![](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhkaWpuSBXO5k-_Baxdjq2yP5b3r3C4D22Z8hsUcmIL8-9fsDt_BTyBAKMyKVVLDhkSOVJPLg-aNADiD39_Gj99EOYag59jPy1jNz3LZROushuSF1LnRfh2A8L7ZfhOdS6VOBU_rYkt45I/s320/aprilia_craciun.jpg)
-
Proiectul se va desfăşura la LATINA în perioada octombrie-decembrie 2017 , iar beneficiarii vor fi împărţiţi în trei grupe: grupa I (cla...
-
În pragul Sărbătorilor de iarnă, pe 8 decembrie, elevii de la Cursul "Să vorbim corect româneşte" din Aprilia au susţinut un sp...